Disparitii misterioase

  Disparitiile misterioase,fie ca au avut loc in muntii Buzaului,sau in oricare alt loc de pe planeta,a starnit curiozitatea si interesul multora:de ce dispar oamenii intr-un mod atat de misterios?Unde se duc cei care dispar?Cine se afla in spatele disparitiilor?

În ultimii ani, pe lângă cele câteva relatări petrecute în anii de dinainte şi imediat după revoluţie,au fost lansate şi ipoteze ale unor dovezi paleoastronautice în zona judeţului Buzău.

Diana Gavrilă, licenţiată în istorie, s-a născut în comuna Colţi, în apropiere de zona Bozioru-Ulmet, celebră pentru povestirile cercetătorului în domeniul paranormalului, Vasile Rudan, făcute în anii 80. 

De câţiva ani, a făcut pasiune pentru istoria locului care ar fi presărată cu poveşti şi  legende relatandu-se apariţia unor care misterioase de foc ce seamănă izbitor cu navele spaţiale extraterestre sau OZN-urile raportate în ziua de azi.

În urma cercetărilor facute de peste 20 de ani în tradiţia orală a zonei, istoricul spune că a ajuns la nişte date cel puţin şocante care ar confirma existenţa unui adevărat muzeu de paleoastronautică în aer liber.

 

Pe creasta unui deal din comuna buzoiană Bozioru, există o formaţiune stâncoasă extrem de stranie, compusă din pietre rotunde, în formă de OZN.

În zona Bozioru, circulă numeroase legende despre o veche populaţie de uriaşi, cum că aici ar fi existat Țara Luanei, care era populată de extratereştri şi chiar relatări despre dispariţii misterioase. 

“Nu afirm că Buzăul a fost dintotdeauna un aeroport al extratereştrilor dar până şi legenda Ţării Luanei invocă astfel de prezenţe neobinuit de stranii. În teren se poate proba acest aspect făcând o vizită în zona Ulmet-Bozioru unde pe culmea din spatele satului se profiliează forme ciudate care seamănă cu OZN-uri pietrificate”, adaugă Diana Gavrilă.

Nouă militari aflaţi la bordul a trei elicoptere au trăit cu două decenii în urmă un adevărat coşmar, după ce au fost hărţuiţi de o navă extraterestră. Autorităţile de la acea vreme au interzis orice discuţie despre acest subiect sensibil.

Un fost pilot de vânătoare de la unitatea din Bobocu a ales, la finele anului trecut, să facă o mărturisire în exclusivitate pentru stiridebuzau.ro, despre o întâmplare bizară petrecută acum 20 de ani în spaţiul aerian al judeţului Buzău. Povestea începe într-o noapte de noiembrie a anului 1992, când trei elicoptere plecau într-un zbor de noapte spre Mizil via Urziceni.

Zborul părea că decurge fără probleme iar piloţii celor trei aparate îşi mai aruncau din când în când câte un ochi către maşinile care circulau la acea oră spre Urziceni. La un moment dat, liniştea din carlingă a fost spulberată de un eveniment pe care piloţii îl văzuseră doar în filmele SF: “Am încremenit cu mâna pe manşă când am văzut brusc că vine din stânga noastră o sferă luminoasă de culoare roşu aprins care nu-şi schimba culoarea. Avea un diametru imens, de aproape 20 de metri. S-a apropiat de noi la vreo doi kilometri şi nu făcea niciun zgomot, nu lăsa nicio dâră de fum. Apoi a început să zboare în paralel cu elicopterele la aceeaşi viteză de 150 de km pe oră”.

Obişnuit cu senzaţiile false în zbor şi cu tot felul de iluzii optice, comandantul Smoleanu nu-şi poate explica fenomenul pe care l-a trăit în urmă cu 20 de ani. El crede şi acum, după atâţia ani de la producerea acestui incident, că şi-a asumat un risc când a hotărât să vorbească despre această întâmplare ciudată. “Nu pot să vă dau numele colegilor pentru că nu-mi pot asuma nicun risc pentru ei. Eu am ales să vorbesc pentru că nu înţeleg nici acum de ce a fost atâta secretomanie vis a vis de acest incident”, îşi încheie interviul comandorul Marcel Smoleanu.

Insa,cel mai socant incident,din categoria disparitiilor stranii,a avut loc tot in zona muntilor Buzaului,incident care in anul 1981 a solicitat interventia Departamentului Zero-departament special creat de Ilie Ceausescu.

În 1981 Departamentul Zero, care, deşi fãcea parte din Securitate, avea o activitate mai mult sau mai puţin independentã, a fost solicitat sã intervinã într-o zonã muntoasã, în Munţii Buzãului.

Zona era foarte retrasã şi aproape nelocuitã. Totul a pornit de la o întâmplare: Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncã înaltã şi relativ izolatã din masivul muntos, cu pereţi abrupţi. 

Unul dintre ei a urcat pânã pe la trei sferturi din înãlţimea stâncii, unde a observat niste semne bizare sãpate în piatrã si aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustã a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenã care semãna cu un lanţ, dar în clipa urmatoare a disparut brusc sub privirea înmãrmuritã a fratelui sãu care se afla jos, la baza stâncii. 

A fost alertatã Miliţia, au fost anuntaţi pãrinţii, aflaţi la Brãila. Iniţial, autoritãţile l-au bãnuit pe cel care i-a chemat . Însã tatãl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispãrut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi searã.

 Zona a fost izolatã de o echipã militarã pe o distanţã de o sutã de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sãtenilor şi liniştirea martorilor oculari.

În zilele urmãtoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivã. Obiectul era un gen de pârghie ancoratã în piatra stâncii. 

Nu se ştie cine, cum, şi de ce a fãcut-o. Scrierea de pe stâncã a rãmas necunoscutã. Semnele pãreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţã şi presaţi de panica creatã, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat sã ramânã un contur strãveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. Dupã câteva zile însã, a disparut şi el, definitiv."

"O confirmare a acestor evenimente (descrise de Radu Cinamar în cartea sa, apãrutã în vara anului 2004) o gãsim chiar într-un cotidian (ziarul Ziarul) unde se relateazã pe larg despre misterioasele dispariţii. Iatã un citat semnificativ:"O primã referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în Monitorul de Iaşi. 

El relateazã despre doi brãileni (sursa reporterului i-a cerut sã nu-i dezvãluie numele), care, în anul 1981, au plecat spre cãtunul Nucu, dar, într-un loc numit "La Tâhãrie", unul dintre ei s-a gândit sã facã o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonã. 

Folosind echipamente de alpinism, tânãrul a urcat pânã în vârf, de unde a strigat la prietenul sau:  "Uite ce am gãsit!". S-a aplecat, a ridicat ceva ce pãrea a fi un lanţ metalic şi... a dispãrut. O vreme, cel rãmas jos a aşteptat ca prietenul sãu sã termine cu glumele, apoi s-a convins cã s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispãrutului, care a sosit din Brãila cu o echipã de zece inşi, câtiva dintre ei lucrând înMinisterul de Interne. 

Chiar fratele dispãrutului a urcat pe stâncã. A gãsit şi el lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi... a dispãrut şi el. Nimeni n-a mai îndrãznit sã repete "figura". Cei doi fraţi, cautaţi în zadar prin împrejurimi, n-au mai apãrut niciodatã."                                                               

                                                                                    

Interesant este urmatorul lucru:in urma unor teste experimentale efectuate între 1978 – 1981, în regiunea Bozioru, a rezultat că în anumite situații când se întrunește un număr nedeterminat de factori electromagnetici (geomagnetici, biofizici şi de altă natură) este posibilă dispariția instantanee a unor persoane.

 În această zonă au loc unele fenomene paranormale ce încă nu pot fi explicate prin legile fizicii așa cum le cunoaștem în prezent. 

Inexplicabilă este şi „ceaţa albastră“, strălucitoare, cu irizări ciudate, care se manifestă sub formă de cupolă, măsurată cu un dispozitiv pentru radiații luminoase şi având 28.000 de grade Kelvin. 

Acest fenomen este însoțit de o concentrare a infrasunetelor de foarte joasă frecvenţă (3, 4 Hz) şi de un zgomot de fond foarte supărător pentru ființele vii. Omul poate avea stare de greaţă, cefalee, simte că îi vibrează toate celulele. În acele momente pot apărea halucinații, vizuale şi auditive. În cazul în care subiectul uman depășește o limită de siguranță, el poate fi „aspirat“ violent în interiorul acelei ceţi albastre, care ia forma unui vârtej relativ orizontal.

 Doi subiecți umani voluntari, dintre care un fizician, au descris în mod similar ce li s-a întâmplat în timpul „aspirației“, experimentele fiind făcute la un interval de doi ani.

 Apropierea de ceaţa albastră creează o stare de teamă ce se transformă treptat în spaima incontrolabilă, când subiectul este aspirat cu violenţă într-un tunel energetic turbionar, la capătul căruia se vede o lumină albă, strălucitoare. Invitat în 2006 la emisiunea “Miezul problemei” , domnul Vasile Rudan a relatat experimentele, întâmplările  şi misterele din Munții Buzăului .

În acel tunel energetic, timpul se dilată. Omul este supus unor solicitări fizice şi psihice foarte puternice, simte că se sufocă. La „expulzarea“ subiectului uman din tunelul turbionar, cerul este senin, strălucitor, este o liniște totală, omul se simte bine, are senzația că se află în stare de imponderabilitate. 

Dincolo de starea de bine, subiectul uman este total dereglat. Pierde simțul orientării în teren pentru un interval de maximum două ore, vede peisajul inversat, ca în oglindă şi crede că cei din jurul său nu sunt cum ar trebui să fie. În zona respectivă s-au făcut şi experimente de comunicație telepatică, efectuate pe grupe de subiecți copii, pentru un studiu solicitat de Ministerul Apărării Naționale.
                                                                   

 S-a constatat că în timpul ceţii albastre turbionare, comunicațiile telepatice au o acuratețe de 96-98 la sută în percepția mesajului. Testele au fost repetate şi în prezenţa unei comisii militare. Fenomenul ceţii albastre este însoțit şi de fenomenul descărcării temporare a pilelor electrice. Nu mai funcționa dozimetrul pentru raze gamma, nici electromotorul aparatului de filmat. 

După disiparea ceţii albastre, aparatele şi-au reluat funcţionabilitatea. Un astfel de fenomen este comparabil cu cel relatat într-un documentar difuzat pe Discovery, despre Triunghiul Bermudelor. În documentar, ceaţa albastră este denumită „ceaţă electronică“ sau „vârtej electronic“, fiind responsabilă de devierea unui avion cu 160 de km faţă de ruta inițială.

În anii ’80, în Munții Buzăului s-au efectuat o serie de experimente militare de către cercetători angajați pe bază de contract de către Ilie Ceaușescu, care avea o unitate de paranormali lângă lacul Gotes. Experimentele de la lacul Gotes priveau apariția unui fenomen straniu, un vortex energetic ce se instala în anumite condicii geo-magnetice, fiind însoțit de tulburări energetice care favorizau transmisia telepatică.

În timpul apariției “norului gri”, pe un fond de un albastru intens imposibil de descris în cuvinte, au fost raportate dispariții de persoane, uneori acestea apărând în alte locuri. 

Atașații militari sovietici au făcut “schimb de experiență” cu cercetătorii români, uneori furându-le pur şi simplu rapoartele secrete.

Ruşii au făcut cercetări în domeniu încă de pe vremea lui Stalin, când funcționa Institutul de Cercetare a Lumilor Paralele. Experimentele erau conduse de doi academicieni recunoscuți, Kurciatov şi Ioffe. În 1952, Lavrenti Beria, şeful poliţiei secrete, a inițiat un proces împotriva cercetătorilor acestui institut, soldat cu executarea prin împușcare a 18 specialiști şi deportarea în lagăre a altor 59. Hrușciov a pus din nou institutul pe picioare, dar, în 1961, un experiment nereușit s-a soldat cu dispariția a opt cercetători renumiți. Familiile lor cred şi astăzi că aceștia au fost uciși dintr-un motiv sau altul, şi nu dispăruți pur şi simplu.

În 1989, pe 30 august, s-a produs cea mai ciudată experiență. Se efectua un test cu un modul al timpului, care cântarea 780 de tone, în insulele Anjou. La bord se aflau trei cercetători, când o explozie infernală, fără cauze vizibile, a făcut praf arhipelagul de 2 kilometri în diametru. Ultimele informații de la bord proveneau dintr-o lume paralelă, în care modulul, după coliziunea cu un obiect mare, rămăsese fără sectorul de propulsie. Cercetătorii n-au murit în acea explozie. În înregistrările din arhivă se află următoarea relatare: “devenim transparenți, putem să ne vedem oasele şi venele, toate obiectele ne apar duble, este foarte întuneric afară, mai avem oxigen doar pentru 43 de ore, dar nu ne mai putem întoarce”.

Continuam seria disparitiilor stranii,vorbind de aceasta data despre Regimentul Norfolk,de aceasta data,o disparitie colectiva,a unui numar impresionant de oameni.

In cadrul armatei regale din perioada Imperiului Britanic au fost create o serie de regimente speciale  ale caror atributii prevala aceea de a asigura ordinea in cadrul numeroaselor colonii engleze din intreaga lume. Rolul lor era, de fapt, unul extins, printre indatoririle acestor regimente numarandu-se si acelea care tineau de inabusirea in fasa a oricaror incercari de revolta si de anarhie ale bastinasilor. Inscriindu-se pe aceasta linie, Regimentul Regal Norfolk, a fost format pe data de 1 iulie 1881, si era alcatuit initial din elementele Regimentului 9 pedestru din East Norfolk, grupare militara ce apartinea Infanteriei Imperiului Britanic. Regimentul avea sa intre in Primul Razboi Mondial, avand in compunere doua grupe de armata regulata si trei corpuri teritoriale, dintre care unul era alcatuit exclusiv din ciclisti. 

In zorii zilei de 28 august 1915, Regimentul Norfolk, alcatuit la acea data din soldati profesionisti englezi, alaturi de voluntari canadieni si neo zeenlandezi, a primit ordinul de a intra in actiune odata cu rasaritul soarelui. Regimentul era la acea data sub comanda colonelului Sir Horace Beauchamp. Colonelul trebuia sa conduca atacul prin care fortele aliate intentionau cucerirea unui punct strategic, denumit Dealul 60, detinut de turci. Pe ambele parti ale liniei frontului, fortele engleze si cele turcesti asteptau cu infrigurare inceperea ostilitatilor, insa spectacolul ce avea sa se infatiseze ambelor parti beligerante, urma sa declanseze stupoare, uimire si stare de soc pentru toti martorii vizuali. Odata cu inceperea marsului soldatilor din Regimentul Norfolk catre directia cotei Dealului 60, din inaltul cerului, fara nici cel mai mic zgomot, au aparut brusc, ceea ce miile de martori oculari au descris drept opt “nori” ciudati, de forma alungita, asemanatoare cu a unei paini de culoare gri-metalica.
                                                                

Pe masura ce soldatii britanici, alaturi de cei turci, urmareau stupefiati straniul spectacol de pe cer, soldatii si ofiterii Regimentului Norfolk pareau a nu observa desfasurarea norilor ciudati aflati deasupra lor, vazandu-si in continuare de mars si pregatindu-si armele pentru un eventual atac la baioneta. In timpul acesta, activitatea celor opt “nori” a inceput sa se modifice. Daca pana in acel moment “norii” stationau unul deasupra celuilalt, pe masura ce Regimentul se apropia de cota pe care trebuiau sa o cucereasca, neobisnuitele formatiuni de pe cerul Turciei au inceput sa urmareasca soldatii, plasandu-se deasupra lor. Notele capitanului Frederick Reichard, singurul ofiter britanic care a avut prezenta de spirit de a-si nota straniile evenimente din acea zi, descriu incredibilul. La propriu...

“Pe masura ce baietii nostri se apropiau de cota detinuta de turci, au inceput cu totii sa-si pregateasca armele si mastile de gaze. Atunci am observat cu totii unul dintre ciudatii nori ce isi schimba consistenta, devenind parca metalic. Ei bine, acest nor a inceput sa coboare incet deasupra zonei spre care se indreptau baietii nostri. Nici acum nu-mi pot explica de ce soldatii Majestatii Sale pareau a merge ca si cum nu vedeau nici fenomenele de deasupra lor, nici norul metalic care se apropia de ei. Deodata norul a parut ca isi schimba compozitia, devenind cumva difuz si prafos. Incet, a inceput sa se aseze deasupra camarazilor nostri pana cand acestia care au marsaluit direct catre el. Nu ne venea sa credem ca suntem martori la asa ceva”.

La fel au simtit probabil si miile de soldati britanici, precum si adversarii lor turci, tinand cont de faptul ca ambele parti combatante au observat straniul eveniment. Dupa ce a ajuns deasupra soldatilor din Norfolk, “norul” si-a marit dimensiunile pana cand a ajuns sa aiba aproximativ 500 metri lungime si 200 inaltime. Intr-o perioada de timp de aproximativ trei sferturi de ora, intregul Regiment Norfolk a marsaluit in interiorul acestuia. Apoi, “norul” s-a ridicat si a disparut lent alaturandu-se celor care asteptau deasupra lui. Un numar de 20 de soldati si 16 ofiteri, atat cat numarau la acea data efectivele Regimentului, au disparut fara urma. La sfarsitul razboiului, in timpul schimbului de prizonieri, primul lucru cerut de Imperiul Britanic guvernului Turciei, a fost eliberarea soldatilor Regimentului Norfolk. Oficialii britanici au refuzat, practic, sa dea crezare rapoartelor propriilor ofiteri cu privire la incidentul din Gallipoli.

De abia dupa ce autoritatile turcesti au negat categoric ca ar detine prizonieri sau ca i-ar fi executat, autoritatile de la Londra au inceput sa-si puna intrebari. O echipa mixta de investigatii, compusa din ofiteri, politisti si agenti britanici si turci, a inceput cercetarea imprejurimilor Golfului Suvla si anchetarea martorilor. Totul a fost in zadar. Atat soldatii britanici cat si cei turci aveau o singura explicatie: norul care a inghitit regimentul. Cercetarile au fost reluate dupa anul 1960, cand o serie de experti in domeniu, printre care Brisley le Poer Trench si Jaques Valee au avansat pe rand atat teoria rapirii de catre un OZN, cat si posibilitatea patrunderii intr-un univers paralel dimensiunii noastre.

Disparitia Regimentului Norfolk nu este deloc un fenomen singular in cazul disparitiilor fara explicatie. Istoria a apucat sa retina ca primul eveniment de acest gen vine tocmai din Antichitate. 

In anul 119 e.n., a 9-a Legiune romana, cunoscuta sub numele de Hispana, a disparut fara urma, trimisa fiind sa innabuse revoltele locale ale unor confederatii de triburi din Brigantia, in nordul Britaniei. Legiunea Hispana era, pe atunci, compusa din 6000 de oameni. Absolut toti au disparut fara urma cu tot cu cai, arme, bagaje, trupe auxiliare, provizii. La incheierea pacii cu triburile celtice, oficialii romani au cerut inapoierea legionarilor. Capeteniile celte au fost uimite de cererea solicitata,pentru ca habar n-aveau despre ce este vorba.

Un alt caz socant,in domeniul disparitiilor misterioase,este cel al lui Orion Williamson,un fermier din apropiere de Selma, Alabama.

Intr-o zi de iulie, in 1854, s-a ridicat de pe scaunul din veranda casei sale si a mers de-a lungul campului, pentru a-si aduce caii de la pascut.

Sotia si copilul sau il priveau de pe veranda, iar in partea cealalta a campului, doi vecini calareau spre el. Inainte de a se intalni, Williamson a disparut. Martorii au cutreierat si chiar au rascolit campul, dar nu au gasit nicio groapa si nicio urma a lui Williamson. Au venit oamenii din oras sa-l caute, dar nimic. Au venit de asemenea, ziaristii, printre ei fiind si tanarul Ambrose Bierce, care a descris incidentul in povestirea devenita apoi celebra: "Dificultatea traversarii campului".

Asa cum spuneam inca de la inceputul articolului,disparitiile misterioase nu pastreaza un anumit tipar legat de o anumita locatie;rapoarte provenite din diferite zone ale lumii confirma faptul ca aceste disparitii au loc pe intreaga planeta.Iata un alt caz de disparitie misterioasa,de data aceasta din Nepal,anul 1912. 

Misionarii britanici din Nepal veniseră la o întâlnire cu preotul hindus Arjuna, cel al cărui nume în sanscrită însemna „alb, curat”, fiind numele unui erou din legendele hinduse, fiul zeului Indra şi al prinţesei Kunti. 

Era în anul 1912, când  mânăstirea serba o sută de ani de la ctitorirea ei pe vârful muntelui sacru Karakorum, şi credincioşi din toate colţurile lumii se adunaseră pentru a lua lumina spirituală din vorbele vestitului preot. Ziua se arăta însorită încă de dimineaţă, d razele soarelui au străpuns norii albi şi pufoşi, încălzind inimile credincioşilor. Se aşezaseră cu toţii pe treptele de piatra săpate direct în stânca muntelui, sub formă de semicerc, în jurul cupolei, şi aşteptau începutul slujbei .

 Preotul hindus intră dând bineţe şi revărsând marea sa dragoste asupra fiilor întru credinţă. O mare de oameni îl urmărea cu privirea, şoptind “Slavă ţie, Doamne…”, în timp ce el se apropia de altar. Cu doar trei paşi înainte de a ajunge, preotul se întoarse spre credincioşi, ridică mâna dreaptă ca pentru a-i binecuvânta, şi dispăru într-un nor gălbui, ca de ceaţă.

Toată lumea a înlemnit !...

În zadar l-au căutat prin toate cotloanele mânăstirii, preotul hindus dispăruse sub ochii lor, chiar în mijlocul credincioşilor… Un comunicat ulterior al preoţilor anunţa că bunul preot Arjuna fusese chemat la Cel de Sus, întru slavă şi glorie veşnica.

 Apoi au apărut în presă multe declaraţii ale celor prezenţi, care afirmau că veniseră special pentru a fi martori la această ridicare la cer, lucru care rareori în viaţă se poate vedea, dacă nu fusese aceasta chiar unica ocazie .

Alţi preoţi însă, mai spun şi azi că preotul a intrat într-o falie de timp, şi că mai apare din când în când, vizitându-i şi vorbindu-le despre cele sfinte.

Doar nişte ziarişti – care ulterior au şi fost daţi afară de la redacţia unde lucrau – au afirmat că făcuseră nişte fotografii – deşi nu era voie – în care se vedea clar o navă de formă ciudată, un fel de oval turtit, care survola muntele în acel moment, şi care sigur avea o legătură cu dispariţia misterioasă, sau poate că fusese chiar o răpire pusă la cale de extratereştrii care mai fuseseră văzuţi pe-acolo şi-n alte dăţi.

                       Iti cam da de gandit nu-i asa? :)