duminică, 22 ianuarie 2017

Personaje mitologice atestate in documentele acelor timpuri


Evenimentele si relatarile ce vor fi mentionate in acest articol,nu constituie neaparat adevarul absolut,insa avand in vedere documentele oficiale ale acelor vremuri in care sunt relatate evenimentele ce urmeaza sa le aflati,tindem sa credem ca un sambure de adevar tot exista.

 Banshee

Banshee sunt spirite ce se întâlnesc în credinţele celtice şi le apar oamenilor ca prevestitori ai morţii sau adesea sunt auziţi tânguindu-se puternic după ce o persoană a murit. Anumite mărturii descriu spiritele Banshee ca făcându-şi apariţia sub forma unor câini obişnuiţi.Într-o zi, un câine mare, prietenos, din rasa ciobănesc german a apărut în grădina din spatele casei unui cuplu mai în vârstă din Massachussets. Nimeni nu l-a văzut când a venit, dar nepoţii lor au început să se joace cu câinele, iar acesta părea fericit în preajma lor, refuzând să părăsească curtea şi stând mai mult lângă bunic. La puţin timp după apariţia ciudatului câine, bunicul a suferit un atac de cord şi, după ce a petrecut câteva zile în spital, s-a recuperat complet. Acasă, câinele era din ce în ce mai agitat şi gemea cu putere şi nimeni nu reuşea să-l liniştească. În mod surprinzător, bunicul a suferit un al doilea atac de cord şi a murit. În timp ce familia se afla la înmormântare, câinele a dispărut în mod misterios şi nimeni nu l-a mai văzut sau nu a mai auzit nimic despre el niciodată.
 Banshee este unul dintre cele mai controversate mistere din mitologia irlandeza."Banshee" este atribuit unei femei,iar legenda spune ca cei care o vad,mor muri in scurt timp,din acest motiv fiind considerata o vestitoare a mortii.Se spune ca uneori,poate fi vazuta ca o femeie batrana imbracata in zdrente,alteori ca o tanara frumoasa,iar in alte cazuri ca o femeie care spala rufele murdare de sange.De asemeni,unele marturii spun ca "Banshee" nu poate fi vazuta dar noaptea poate fi auzit tipatul ei in zonele impadurite.
Se spune ca insusi regele Scotiei-James,a fost abordat de o "Banshee" iar la scurt timp a murit.
Aparitii ale unei Banshee au fost raportate cel mai recent in anul 1948.

Succubus
                        

Cunoscut si sub denumirile de cotoroanta, cosmar, hârca sau femeia batrâna, succubus este un demon erotic care se aseaza pe pieptul barbatilor adormiti, sufocându-i, trimitându-le cosmare si furându-le samânta pentru a naste monstri. Daca barbatul adormit se trezeste, el nu se poate misca si nici nu poate respira, dar poate vedea demonul. De aici de altfel provine si expresia Am avut un cosmar, care initial însemna nu Am avut un vis urât, ci Am fost vizitat de un demon. Denumirea succubus provine de la expresia latineasca a se culca sub, în opozitie cu varianta masculina a demonului, incubus – a se culca peste (despre incubus am vorbit într-un articol anterior). În folclorul românesc, întâlnim succubus-ul sub denumirea de zburatoare sau lipitura. De asemenea, cuvintele cauchemare si nightmare au o legatura directa cu ideea de mara de noapte, un alt tip de succubus întâlnit în legendele medievale.

    Explicatia stiintifica este starea de paralizie somnolenta, însotita de halucinatii hipnopompice sau hipnagogice, de un acut simt al pericolului si de o senzatie de extracorporalizare, toate datorate trezirii creierului în timpul unui stadiu de miscari rapide ale ochiului în vis, ceea ce face ca trupul sa ramâna paralizat, desi persoana e perfect constienta.

Primul succubus cunoscut pare a fi cel mentionat în Zohar, o lucrare atribuita rabinului Shimon bar Yochai (sec. II), si este vorba despre Lilith.

Sf. Athanasius din Alexandria (sec. III), scriind despre viata contemporanului sau Sf. Antonie cel Mare, relateaza cum acesta a fost vizitat de un demon care i-a indus gânduri necurate, si chiar a luat „înfatisarea si gesturile unei femei”.

Discipolul Sf. Antonie, Sf. Hilary, a mentionat si el o experienta legata de demoni sub forma unor femei goale care i-au aparut când dormea.

Tot în sec. III, Sf. Hyppolitus pare sa fi trecut printr-o experienta stranie si cutremuratoare când, întâlnind o femeie dezbracata, el rezista tentatiei si îsi pastreaza credinta, moment în care seducatoarea se transforma sub ochii sai într-un oribil cadavru putrezit, adica exact ceea ce fusese înainte de a fi animata de Satana în scopul ispitirii sfântului.


                                                                        
          Sf. Augustin (a doua jumatate a sec. IV – prima jumatate a sec. V) , în De Trinitate, ne avertizeaza ca demonii pot lua samânta muritorilor, folosind-o pentru a obtine copii.

Sf. Caesarius din Arles (sfârsitul sec. V – începutul sec. VI), în Dialoguri, relateaza cazul unui barbat din Leyden asaltat în mod repetat de un succubus si izbavit prin Sacra Confesiune.

Walafrid Strabo (sec. IX), în comentariile sale asupra Exodului, considera ca diavolii pot colecta samânta barbatilor, folosind-o la zamislirea a tot felul de specii.

Conform lui Walter Mapes (De Nugis Curialium, sec. XII), Papa Silvester II (sfârsitul sec. X – începutul sec. XI)  a pacatuit cu un succubus numit Meridiana,  care a aparut dupa ce Silvester fusese respins de dragostea lui muritoare si l-a ajutat sa ajunga pe tron. Mapes sustine ca Papa a marturisit toate acestea pe patul de moarte. De altfel, moartea lui Silvester tine si ea de domeniul misterului si al legendei, spunându-se ca, neascultând sfatul Meridianei, Papa a fost mutilat de Diavol chiar în timp ce oficia serviciul religios, Stapânul Întunericului scotându-i ochii si dându-i demonilor sa se joace cu ei în incinta Bisericii. Caindu-se, Silvester si-a taiat mâna si limba, lasând înainte vorba cardinalilor sa îi desfaca trupul în bucati si sa le împrastie prin oras. Certa este însa doar inscriptia de pe mormântul sau: Acest loc va da la iveala, la venirea Domnului, membrele ciopârtite ale lui Silvester.

În 1468, în Bologna, documentele oficiale mentioneaza condamnarea la moarte a unui barbat care întretinea un bordel cu succubi, carora le procura victime ca sacrificiu.

Johannes Nider, în Formicarius (1475), vorbeste despre prostituatele care îsi ofereau serviciile în timpul Conciliului de la Constance (în actuala Germanie), cea mai cautata fiind o fata despre care se stia ca este de fapt un succubus.

În Malleus Maleficarum (1486), inchizitorii Kramer si Sprenger mentioneaza cazul unui barbat din Coblenz, obligat de un astfel de demon, spre dezgustul sau, sa pacatuiasca de numeroase ori sub ochii îngroziti ai sotiei sale si chiar ai prietenilor sositi în ajutor.

Sec. XV: episcopul Ermolaus de Verona relateaza doua întâmplari stranii, una referitoare la un barbat care timp de 15 ani a fost servit de un demon “care i-a fost amanta”, cealalta cu privire la cazul unui calugar care a pacatuit cu un succubus, murind de epuizare în mai putin de o luna.



                                                                        

Tot în secolul al XV-lea, Pico della Mirandola mentioneaza un barbat care a avut timp de 40 de ani relatii cu un succubus, si a preferat sa moara în închisoare decât sa renunte la „amanta” lui.

În secolul al XVI-lea, documentele epocii vorbesc despre episcopul de Aberdeen, care a salvat un tânar maltratat de un succubus, iar magistratul Nicholas Remy consemneaza cazul unui barbat condamnat pentru vrajitorie care, întrebat cum a cazut în acest pacat, marturiseste ca a fost atras de un demon-femeie.

În 1628, a fost executat în cadrul Procesului de la Bamberg primarul Johannes Junnius, dupa ce a marturisit ca a fost sedus de un succubus, si obligat sa renunte la Dumnezeu si sa îl recunoasca pe Diavol.

În acelasi an, Mario Guazzo scrie în Compendium Maleficarum cazul unui cuplu care a procurat un succubus pentru fiul lor, cu scopul de a-l initia în tainele erotismului. Baiatul s-a dovedit foarte încântat de cadou, desi femeia adusa avea copite; însa actul sexual propriu-zis s-a dovedit traumatizant, penetrarea fiind asemanata cu „patrunderea într-o caverna de gheata”.

În 1685, George Sinclair publica Satan’s Invisible World Discovered, notând executia în 1655 a lui William Barton, care s-ar fi culcat cu Diavolul aparut sub forma unei frumoase femei de origine nobila.

În The Secret Commonwealth (1691), Robert Kirk declara ca în Scotia sunt raportate numeroase manifestari ale demonilor numiti succubus.

Sinistrari (sec. XVII – începutul sec. XVIII), în De Daemonialitate et Incubis et Succubis, trateaza pe larg problema Diavolului care foloseste trupuri umane sau construieste trupuri din alte materiale pentru a face sex cu barbati si femei.

O întâlnire traumatizanta cu un succubus pretinde a fi avut si scriitorul francez J.K. Huysmans (sec. XIX – începutul sec. XX), pe când se afla la o manastire.

Si în zilele noastre sunt raportate numeroase cazuri ale vizitei acestei stranii si îndoielnice creaturi (se pare ca 50% din populatia globului a experimentat macar o data o astfel de vizita). Psihologul britanic Stan Gouch relateaza în lucrarea sa Creatures From The Inner Space (1984) cazul fostului politist Martyn Pryer, atacat de un succubus în somn.

Explicatia stiintifica este starea de paralizie somnolenta, însotita de halucinatii hipnopompice sau hipnagogice, de un acut simt al pericolului si de o senzatie de extracorporalizare, toate datorate trezirii creierului în timpul unui stadiu de miscari rapide ale ochiului în vis, ceea ce face ca trupul sa ramâna paralizat, desi persoana e perfect constienta. În timpul unei astfel de stari, fragmente de vis sau obiecte din el vor aparea în încapere alaturi de cele reale. Interesant e faptul ca întotdeauna aceste fragmente sau obiecte sunt raportate de subiecti ca fiind demonice. Din vis nu ne ramâne nimic frumos.

Legat de succubus, este interesant de remarcat ca mai multe lucrari, între care si sus-mentionata Malleus Maleficarum, merg pe ideea ca toti demonii sunt sterili. Pentru a procrea, succubus-ul fura sperma barbatilor, dupa care o cedeaza incubus-ului (sau succubus-ul ia înfatisarea de incubus, dupa alte teorii), care impregneaza femeile ce vor naste cambionii.


În secolul al XVI-lea, documentele epocii vorbesc despre episcopul de Aberdeen, care a salvat un tânar maltratat de un succubus, iar magistratul Nicholas Remy consemneaza cazul unui barbat condamnat pentru vrajitorie care, întrebat cum a cazut în acest pacat, marturiseste ca a fost atras de un demon-femeie.

În 1628, a fost executat în cadrul Procesului de la Bamberg primarul Johannes Junnius, dupa ce a marturisit ca a fost sedus de un succubus, si obligat sa renunte la Dumnezeu si sa îl recunoasca pe Diavol.

În acelasi an, Mario Guazzo scrie în Compendium Maleficarum cazul unui cuplu care a procurat un succubus pentru fiul lor, cu scopul de a-l initia în tainele erotismului. Baiatul s-a dovedit foarte încântat de cadou, desi femeia adusa avea copite; însa actul sexual propriu-zis s-a dovedit traumatizant, penetrarea fiind asemanata cu „patrunderea într-o caverna de gheata”.

În 1685, George Sinclair publica Satan’s Invisible World Discovered, notând executia în 1655 a lui William Barton, care s-ar fi culcat cu Diavolul aparut sub forma unei frumoase femei de origine nobila.

În The Secret Commonwealth (1691), Robert Kirk declara ca în Scotia sunt raportate numeroase manifestari ale demonilor numiti succubus.

Sinistrari (sec. XVII – începutul sec. XVIII), în De Daemonialitate et Incubis et Succubis, trateaza pe larg problema Diavolului care foloseste trupuri umane sau construieste trupuri din alte materiale pentru a face sex cu barbati si femei.

O întâlnire traumatizanta cu un succubus pretinde a fi avut si scriitorul francez J.K. Huysmans (sec. XIX – începutul sec. XX), pe când se afla la o manastire.

Si în zilele noastre sunt raportate numeroase cazuri ale vizitei acestei stranii si îndoielnice creaturi (se pare ca 50% din populatia globului a experimentat macar o data o astfel de vizita). Psihologul britanic Stan Gouch relateaza în lucrarea sa Creatures From The Inner Space (1984) cazul fostului politist Martyn Pryer, atacat de un succubus în somn.

Studii recente în demonologie la Institutul Vatican arată că succubus operează atât în plan eteric - adică în vis, cât și în cel fizic - despre care voi vorbi azi - și că demonii nu au nici o legătură - nici cu succubus, nici cu incubus. E vorba de o formă de viață energetică căreia i s-a refuzat dreptul la încarnare, și care intră în simbioză cu corpul vital al cuiva, însă doar în urma unui accept al acestuia, care de multe ori se petrece în gând, deoarece nu degeaba suntem învățați că păcatele gândului sunt mult mai grave decât cele ale vorbei. Chiar nu-mi dau seama cum ar trebui să arate acest accept, însă sunt convins că aceia care l-au dat habar n-aveau în ce se bagă.

In cartea sa, "The Terror that Comes in the Night", folcloristul David J. Hufford scrie ca aproximativ 15% din oameni au avut parte de o asemenea experienta misterioasa in somn.
In orice caz,astfel de experiente au loc la nivel mondial la o scara la fel de mare ca si in secolele trecute,daca nu,chiar la o scara mult mai mare,insa,cum exista un grad ridicat de scepticism,este dificil sa conferi credibilitate unui subiect contestat doar pentru ca nu este inteles si aprofundat.De fapt,daca stai si gandesti la rece,nu asta este treaba noastra:"SA-I DETERMINAM SA CREADA!"



Varcolacul

                                                                   

  Multi vor crede ca toate povestile despre licantropie sunt doar niste simple legende.Vom analiza insa cateva cazuri care par sa spuna contrariul…

Vârcolacii din Greifswald

Conform documentelor vremii, din jurul anului 1640, oraşul german Greifswald a devenit invadat de vârcolaci. Populaţia acestor bestii a devenit atât de mare, încât orice om care se aventura în întuneric după miezul nopţii, se afla în pericol de a fi atacat de către unul dintre vârcolaci.

Un grup de studenţi au decis că le-ajunge cu vârcolacii şi au hotărât să elaboreze un plan. Ei au adunat toate cupele de argint, farfuriile de argint etc, le-au topit şi au făcut din argint gloanţe. Înarmaţi până în dinţi, studenţii au ieşit noaptea şi au început să vâneze vârcolacii. După ce au reuşit acest lucru, oamenii de Greifswald, s-au putut aventura din nou noaptea pe străzi.

Vârcolacul din Pavia

În 1541, Pavia, Italia, un fermier s-a transformat în lup, începând să atace mulţi oameni pe câmp deschis, rupându-i în bucăţi. După ce a creat multe probleme, maniacul a fost prins. El le-a spus judecătorilor săi că singura diferenţă dintre el şi un lup, e aceea că la un lup adevărat, părul creşte în exterior, în timp ce la un vârcolac părul creşte în interior. Pentru a dovedi această afirmaţie, magistraţii, ei înşişi însetaţi de sânge, au poruncit să i se taie braţele şi picioarele. Vârcolacul muri de mutilare.

Arline, femeia-vârcolac

Ne aflăm în primăvara anului 1588 în Franţa, într-o zi încântătoare de primăvară, într-un mic castel aflat pe o colină în apropierea unui orăşel pe nume Apchon. Proprietarul castelului, Nicolas de Barioux, refuză oferta făcută de un prieten, pe nume Roger, de a participa la o vânătoare. Acesta din urmă se duse la vânătoare singur, dar avusese parte de o aventură.

Deodată văzu cum un lup enorm se repede către el. Pentru că animalul sări asupra lui, Roger fu nevoit să scoată un cuţit de vânătoare şi se luptă, într-o încleştare corp la corp, cu această fiară. Până la urmă, el reuşi să taie laba dreaptă a lupului, iar animalul, schilodit, abondonă lupta şi fugi în pădure. Mai spre seară el trecu pe la prietenul său, la castel, pentru a-i arăta laba de lup, dar, stupoare!, căci în locul labei de lup, el văzu în tolba de vânătoare o mână de femeie! Nicolas de Barioux simţi cum îi îngheţă inima, căci recunoscu pe acea mână de femeie, inelul soţiei sale, Arline! (care în perioada vânatului a fost plecată de acasă).

Când sosi acasă soţia, aceasta recunoscu şi îi spuse adevărul, că a fost vrăjită  şi odată pe săptămână se transformă în lup. Soţul o denunţă şi o încredinţă justiţiei. După un proces pasional, la 12.07.1588, Arline de Barioux, a fost arsă pe rug.
n munţii francezi Auvergne încă mai există mărturii legate de existenţa unei femele de vârcolac extrem de sângeroase, care venea noaptea să îşi aleagă prada din sate. Povestea, care datează din 1588, este unul din motivele pentru care, nici în zilele noastre, localnicii nu ies din case după lăsarea întunericului. Şi asta pentru că, aici, vârcolacii există. Poveştile despre vârcolaci sau oamenii-lup există cu mult timp dinainte ca istoria să se scrie, notează într-una din cărţile sale scriitoarea americană Gina Farago.






                                                                               

Conform legendei, atunci când este lună plină “copiii nopţii” se transformă şi ies la vânătoare. Vârcolacii sau oamenii-lup sunt, în viziunea scriitoarei americane, mai mult decât o realitate, având în vedere că poveştile despre ei există pretutindeni în lume începând din America de Sud, Asia, Islanda, Indonezia şi până în nordul Europei. În viziunea lui Herodot, pe malul Mării Negre trăiau “triburi de oameni care timp de câteva zile pe an se transformau în lupi şi mâncau fiinţe umane”. Asta se întâmpla numai noaptea, pentru că întunericul este timpul răului şi numai atunci atrocităţile lor puteau avea loc. În Anglia, medievală preoţii marcau casele şi drumurile prin pădure pentru a-i proteja pe călători de atacurile sângeroase ale monştrilor. În 1685, lângă Ansbach, Germania, un vârcolac şi-a făcut apariţia declanşând un lanţ de crime sângeroase.
Acesta este momentul în care un alchimist al vremii lansează ideea că “vârcolacii sunt oameni mutanţi, pe jumătate om, pe jumătate fiară”. Vrăjitorul german lansează un manual despre “Cum să ne apărăm de vârcolaci”, care face înconjurul Europei şi aşa apar primele cimitire în care morţii sunt “exorcizaţi” cu ţăruşi de lemn în piept.

   Asadar,am analizat doar cateva personaje cu caracter mitologic,personaje despre care asa cum spuneam la inceputul articolului,vorbesc diferite documente ale acelor vremuri ,documente atestate de altfel oficial.
  Cat adevar exista in aceste marturii si documente?
  Au existat cu adevarat aceste personaje mitologice pe care astazi industria cinematografica le exploateaza in folosul castigului financiar?
Ei bine,ne aflam la granita mitologiei si a paranormalului,astfel ca oricat de multe raspunsuri am primi,acestea nu fac altceva decat sa ridice tot mai multe intrebari!

                                                                     





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu